Impreuna cu un grup de entuziasti posesori de Subaru, am plecat spre Transalpina, urmand sa trecem muntele pana la Jina si sa ne intoarcem fie pe Valea Oltului, fie pe Transfagarasan.
Prima zi: Bucuresti – Ranca
Bucuresti – Pitesti – Baia de Fier (Pestera Muierilor) – Novaci – Ranca
A doua zi: Transalpina
Ranca – Obarsia Lotrului – Dobra – Jina – Poiana Sibiului – Saliste – Gura Raului
A treia zi: Sibiu – Bucuresti
Gura raului – Sibiu – Balea cascada – Fagaras – Brasov – Sacele – Bradet – DJ 102L (cu o iesire serioasa pe off-road, pe ploaie si noroi, trecand in lung prin albia unui rau) – Campina (a treia seara) – Ploiesti – Bucuresti.
Consum la 970 km (munte, dealuri, portiuni cu 130-140/h pe A1):
– pe bord = 7.4 l/100
– la pompa (plin la plin) = 7.2 l/100
M-am simtit bine in compania unor oameni ce imi impartaseau aceeasi pasiune pentru Subaru. Atmosfera relaxata, drumul in sir indian pe sosea, peisajele de exceptie, discutiile de seara la un pahar de bere au facut ca drumul asta sa imi placa foarte mult.
Am trecut prin mai multe feluri de drumuri, de la asfalt proaspat intins si pana la gropi cu noroi. Am cunoscut oameni deosebiti, cu care mi-a facut placere sa discut ore intregi. Doua zile au trecut pe nesimtite.
La intoarcerea acasa, am incercat sa venim pe Transfagarasan, peste munte. Un vis frumos, la care vreo cativa brazi din cei grosi cazuti peste soseaua care urca de la Balea-Cascada, dupa o ploaie serioasa, ne-au facut sa ne razgandim.
Intr-un final, am ramas cu Yoyo (Forester Diesel MY2010). Am stabilit sa ne intoarcem prin Brasov – DN1 – Bucuresti. Pe statia CB tiristii anuntau insa un drum anevoios, cu portiuni de mers incet, bara la bara. Si atunci am luat impreuna decizia de a merge pe Sacele – Valea Doftanei – Brebu, unde sa ramanem o noapte la ai mei. De acolo sa plecam spre Bucuresti a doua zi, cand traficul pe DN va fi normal. Trecand de Brasov spre Sacele, un nor negru amenintator si o zona de negura se profilau amenintator in fata. A inceput sa bata vantul si picaturi mari au inceput sa cada peste masinile prafuite. Trecand prin Bradet, am intrat pe DJ 102L cu bucurie si cu un nor negru deasupra. Tunetele din preambul au lasat loc unei furtuni de vara, puternice, care s-a mai domolit in cateva zeci de minute si s-a transformat intr-o ploaie indarjita ce a mai durat o vreme, timp in care noi inaintam voiniceste spre Valea Doftanei. Praful din minunatul drum judetean, s-a transformat in noroi si a umplut gropile.
La o intersectie, am luat-o gresit spre valea unui parau pe un drum care in primii 50 m era mai clar conturat in noroiul proaspat format. Dupa inca 50 m am realizat ca intraseram pe drumul forestier care ducea in padure, prin valea paraului si ca in cealalta directie era drumul cel bun. Dupa un schimb scurt de replici prin statie cu Yoyo, am decis ca daca tot am intrat pe drumul forestier, cel putin sa vedem pana unde ajunge, nu?!?
Curand peisajul s-a schimbat suficient de mult incat sa ne cam ingrijoreze. In dreapta era un mal inalt de pamant, in stanga era padurea, de asemenea la cca. 1 m inaltime fata de drumul forestier. Sub noi, paraul curgea domol. Deodata Yoyo se opreste, se da jos din masina, se duce in fata ei si fixeaza un bolovan sub apa, in albia raului. Abia dupa ce a trecut de portiunea aia am reusit sa vad ca era un prag prea mare pentru roata Forestierului. Mi-a rearanjat piatra ca sa pot urca si eu pragul. Am continuat sa urcam incet si incomod prin valea paraului. Dupa o portiune abrupta, mai abrupta decat orice urcase Foreste pana atunci, drumul redevenise relativ drept, cu resturi de lemn si pietre prin apa curgatoare.
Am urcat incet, mai bine de 45 minute, pana am dat de un copac taiat la aproape jumatate de metru de pamant, infipt fix in mijlocul drumului. Peste ala probabil ca doar tractoarele mai treceau. Cum nu se putea trece pe langa el, am fost obligati sa abandonam ideea de a atinge culmea dealului si am decis sa ne intoarcem spre namolosul DJ 102L. Desi locul era stramt, am intors usurel si am luat-o binisor indarat.
Am ajuns la asfalt cand deja se inoptase.